Calciu si Magneziu

ELEMENTE DE MIJLOC
Elementele de mijloc sunt calciu, magneziu și sulf și plantele au nevoie de a le absorbi în măsură medie faţă de macroelemente și microelemente.
Calciul este un component natural a majorităţii terenurilor. Este prezent în multe terenuri sub forma de carbonat, fosfat, și licat și substanţa organică. În teren se amesteca cu alte elemente nutritive reducând solubîlitatea amandurora. Din punct de vedere fiziologic, calciul este un component esential ale protopectinelor prezente în peretii celulari ai plantelor și este direct responsabil de consistenţa ţesuturilor vegetative și reproductive (flori și fructe). Dispozitia calciului mărește consistenţa și rezistenţa mecanică a ţesuturilor în maturizare, la alterare, la transport și  la stocaj.
Principalele cauze care determină lipsa de calciu pot deriva de la o insuficienţă a elementului în teren (nisipos sau incompatibil), de indisponibilitatea cauzată de pH prea acizi și de un conţinut excesiv de sulf și fosfor care leagă calciul formând compuși insolubili (sulfat de calciu și fosfat di și  tri de calciu). Pot exista, de asemenea, fenomene de antogonism cu azotul sub forma de ion amoniacal (NH4+), cu potasiu sub forma de ion (K+) și cu magneziul (Mg++).
Lipsurile de calciu se manifestă pe frunze tinere și lăstari finali deoarece este vorba de un element care se mișcă puţin în planta și este necesar a-l administra în mod periodic la fiecare specie nouă care iese, la fiecare fecundare ale speciilor horticole ce reinfloresc. În fructicultura fiziopatologiile cauzate de lipsă calciului (vânătaia amară la cele cu seminţe, lenticeloza, boala miezului, uscarea apicala a axei centrale în anumită viţă de vie, arderea vârfului salăţii verzi, necroza stelei de crăciun, ecc.) se evidenţiază asupra plantelor dezechilibrate, dotate de vigoare excesivă și cu producţie mică.
Plantele nu reușesc să găsească în teren tot calciul de care au nevoie.
Poate exista însă blocat sau non-disponibil; uneori dacă este liber poate, însă, exista sub forma  hidratată până a crea o molecula așa de mare incat rădăcinile au dificultate în a o absorbi, consumând multă energie pentru a o absorbi. În acest fel este important să ne dăm seama de aceste semnale pentru a rezolva problemele de mai sus.
Dacă terenurile sunt alcaline este necesar a le  acidifica prin folosirea de Îngrășăminte cu pH acid (acid azotic, acid fosforic, ureafosfat) în fertirigaţie cu dozaje mici și multă frecvenţă, cu scopul de a menţine optimă zona în apropierea rădăcinilor pentru a permite calciului de a rămâne disponibil.
Dacă nu ar fi fost practicabilă fertirigaţia sau pentru un oricare alt motiv nu ar fi un alt mod eficient de a interveni pe teren, cea mai bună forma de distribuire al calciului ar fi aplicarea foliară pentru a evita complicaţii chimice ce se pot verifica în teren. Nu mai puţin importantă, este forma chimică prin care se distribuie calciul în teren: azotatul de calciu, mai bine dacă sub forma lichidă, cu o soluţie  cu pH acid (cu un mic exces de acid azotic). În aplicările foliare sunt mai buni compușii ce conţin agenţi de legare care protejează și  transpoartă calciul la plantă precum complexanţi (ligninsulfonaţi) sau produse care au o legatură puternică între calciu și  ion azotic, care îl protejează de reacţii și  îl transportă .
Magneziul este un element esenţial al atomului central al clorofilei și are un rol fundamental în fotosinteză. Reglementează formarea zahărurilor, proteinelor, grasurilor și vitaminelor. Transpoartă în interiorul plantei fosforul (acţiunile lor sunt de colaborare) și este antagonist al potasiului și al calciului. Ca și acesta din urmă, este un element mobil puţin și nu se transferă de la ţesuturile vegetative și reproductive tinere la cele adulte, datorită caruia, dacă nu este disponibil în teren magneziul, este nevoie de a-l distribui periodic la fiecare nouă vegetatie.

Elementele de mijloc Biokimia sunt în măsură de a satisface toate exigenţele în privinţa calciului, magneziului și sulfului. Acesta din urmă este prezent în mulţi compuși ca materie primă.
Și în acest caz este necesar a cunoaște bine terenul unde se cultivă, utilizând instrumente precum analizele și bazăndu-se pe experienţe efectuate în timp. Recomandarea rămâne aceeași , adică aceea de a menţine în echilibru nutriţional plantele, garantând lor nu doar macroelementele dar și calciu, magneziu, sulf și microelemente.